vineri, 25 noiembrie 2016

„Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor” marcată de ANES Dâmbovița prin 16 zile de activism împotriva violenței bazate pe gen


#ANES #StartOViataDeCalitateInSiguranta #Dambovita #ZiuaInternationala #EliminareaViolenteiImpotrivaFemeilor #ViolentaDeGen

 „Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor” marcată de ANES Dâmbovița prin 16 zile de activism împotriva violenței bazate pe gen

În fiecare an pe 25 noiembrie marcăm „Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor”. Anul acesta, în cadrul celor 16 zile de activism împotriva violenței bazate pe gen (25 noiembrie – 10 decembrie, Ziua drepturilor omului), ANES Dâmbovița a fost partener pentru o serie de evenimente dedicate prevenirii și combaterii violenței domestice și a violenței împotriva femeilor.
Dintre măsurile recente destinate protecției drepturilor femeilor din România amintim:
Înființarea, în anul 2014, a Departamentului pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (DESFB), devenit, în acest, an Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES). Rolul principal al acesteia este de a promova principiul egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare pe criteriul de sex, în toate politicile şi programele naţionale.
Aprobarea de către Guvern, la data de 23 septembrie 2015, a proiectului de lege privind ratificarea Convenției de la Istanbul pentru prevenirea violenței împotriva femeilor. Documentul, centrat pe prevenirea agresiunilor, protecția victimelor și trimiterea în judecată a agresorilor, stabilește că violenţa împotriva femeilor reprezintă o formă de perpetuare a unei culturi a intoleranţei şi a negării și urmărește, în același timp, schimbarea atitudinilor și mentalităților bărbaţilor şi tinerilor.
Totodată, a fost introdus, în țara noastră, ordinul prin care autorităților competente le este acordată puterea de a dispune, în situații de pericol imediat, ca un autor al violenței domestice să părăsească domiciliul victimei pentru o perioadă de timp suficientă și de a-i interzice agresorului să intre în domiciliu sau să contacteze victima.
Au fost elaborate, de asemenea, standarde minime de calitate pentru serviciile sociale cu cazare, organizate ca centre rezidențiale destinate victimelor violenței în familie.
În luna mai 2015, a fost finalizată Declarația Comună între MMFPSPV și Ministerul Sănătății și Afacerilor Sociale din Suedia, în cuprinsul căreia egalitatea de șanse reprezintă unul dintre domeniile de colaborare cu această țară.
Nu în ultimul rând, ANES a lansat proiectul "Start – o viață de calitate în siguranță", prin care 1.000 femei din toată țara vor deveni promotori și persoane de sprijin pentru victimele violenței domestice și traficului de persoane. Prin același proiect, 4.000 victime ale violenței domestice au primit sprijin și 3.792 copii au fost luați în evidență (copii aflați în situații de risc), ca urmare a actelor de violență în familie, iar 800 persoane au fost certificate ca experți în egalitate de șanse.
Violența împotriva femeilor este un fenomen larg răspândit în România, a cărui dimensiune reală nu ne este cunoscută în totalitate. Violența domestică, precum și alte forme de violență ce afectează cu precădere femeile, sunt încă prea des tolerate în societatea românească. Un sprijin important pe care îl realizează ANES în vederea reducerii fenomenului de violență împotriva femeilor este de a iniția schimbări de ordin legislativ și de a propune politici publice ce vizează atât prevenirea violenței și pedepsirea agresorilor, cât și creșterea accesului victimelor la servicii specializate. Ratificarea Convenția de la Istanbul anul acesta reprezintă un pas foarte important pe care statul român l-a făcut în acest sens.
ANES Dâmbovița a folosit prilejul campaniei globale «Zilei internaționale pentru eliminarea violenței împotriva femeilor» și a fost partener inter-instituțional, prin intermediul experților județului Dâmbovița, printr-o o serie de evenimente cu rol de informare pentru publicul larg dâmbovițean, după cum urmează:
• Direcția de Asistență Socială Târgoviște, prin Centrul rezidențial de primire în regim de urgență pentru victimele violenței domestice „ Împreună vom reuși”, a organizat în data de 25 noiembrie 2016, începand cu ora 10, o acțiune stradală – marș de protest împotriva violenței domestice. Pe toată întinderea acestui marș, au fost scandate sloganuri anti-violență, au fost împărțite flori albe cu mesajul ”Daruiește, nu lovi!”, iar participanții au purtat bannere, pancarte și elemente de impact - haine sfâșiate . La final, au fost ridicate spre cer 100 de baloane albe, reprezentând numărul persoanelor, victime ale violenței în familie care au fost susținute prin servicii sociale în schimbarea atitudinii față de propria viață.
• În data de 25 noiembrie începând cu orele 12, la Centrul Internațional de Conferințe al Universității “Valahia” din Târgoviște, a avut loc o întâlnire cu tineri din județul Dâmbovița, cărora am dorit să le transmitem mesajul potrivit căruia, violența împotriva femeii este un comportament indezirabil, anomic și deviant.
Experții ANES Dâmbovița doresc pe această cale să mulțumească pentru invitații și importanta colaborare:
- Centrului rezidențial de primire în regim de urgență pentru victimele violenței domestice „ Împreună vom reuși”, prin Șef Centru - Mihaela Comoragiu;
- Direcției de Asistență Socială Târgoviște (DAS), prin Director-Marcela Iordache;
- Direcției de Sănătate Publică Dâmbovița (DSP), reprezentată de doamna Dr. Aquilina Mesina;
- Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, Centrul Regional Ploiești, prin doamna Comisar Șef- Pantaia Maria;
- Instituțiilor de presă ce au promovat și diseminat aceste evenimente la nivelul județului Dâmbovița;
- Nu în ultimul rând, dorim să mulțumim pentru sprijin unei persoane deosebite, viitor promotor, fostă victimă a violenței domestice, al cărui nume nu îl vom face momentan public, iar a cărei poveste cutremurătoare o veți afla în curând prin intermediul canalelor proprii de comunicare ale ANES Dâmbovița.














sursa: Expert Comunicare A.N.E.S Dâmbovița


joi, 3 noiembrie 2016

A.N.E.S, invitată să sprijine Programul de prevenire a delicvenței juvenile în județul Dâmbovița




   Joi, 3 noiembrie a.c., începând cu ora 13.00 la Colegiul Național Constantin Carabella din Târgoviște, la invitația reprezentantului Inspectoratului de Poliție al județului Dâmbovița, respectiv Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, în persoana domnului Bucuroiu Victor precum și a domnului profesor de religie Popa Adrian, reprezentantul pe comunicare al Agenției Naționale de Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați pentru județul Dâmbovița, domnul Lica Mihai Ionuț a vorbit liceenilor de clasa a IX- a atât despre egalitatea de șanse, cât și despre discriminare, sau formele pe care le poate îmbrăca violența.

   Discuțiile purtate de cei trei reprezentanți ai instituțiilor mai sus menționate împreună cu liceenii, au făcut parte dintr-un proiect mai amplu realizat la nivelul județului Dâmbovița în cadrul Programului de prevenire a delicvenței juvenile, abordându-se și alte subiecte de interes național precum: răspunderea penală; cunoașterea modalităților de creștere a gradului de securitate personală a elevilor.

   Ca urmare a acestor activități desfășurate, precum și a feedback-ului primit de la elevi, s-a stabilit o viitoare nouă întâlnire într-un cadru extins.











 sursa: Expert Comunicare A.N.E.S Dâmbovița 

marți, 8 martie 2016

Agenția Națională de Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați luptă împotriva violenței domestice alături de Carrefour România

Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (A.N.E.S) împreună cu partenerul Carrefour, au lansat marți, 8 martie a.c., noi măsuri de sprijin, la nivel național, pentru victimele violenței domestice
 
 
       
     
        Directorul de Marketing Carrefour România, doamna Andreea Mihai a declarat următoarele:
 "Ne implicăm în mod constant în acțiuni care vizează crearea unei vieți cât mai bune pentru persoanele din comunitățile în cadrul cărora Carrefour activează. Și căutam permanent ca eforturile noastre să facă diferența exact acolo unde contează. În societatea actuală, pilonul principal îl reprezintă familia, de aceea, pentru a putea contribui cu adevărat la crearea unei societăți solide și stabile în timp, am ales să ne alăturăm luptei împotriva violenței domestice. Ne dorim ca, în cadrul strategiei noastre de responsabilitate socială, să nu ne rezumăm la intervenții punctuale, ci să fim un partener la măsuri concrete, cu efect pe termen lung".
     De asemanea, doamna secretar de stat în cadrul A.N.E.S, reprezentând partea integrantă a administrației publice centrale din Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice a ținut să menționeze:
"Violența este una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă societatea contemporană, impunându-se, în acest context, o abordare complexă. Astfel, este de datoria noastră să identificăm metode noi și relevante care să diminueze treptat, până la eliminare, un astfel de comportament nedorit. Totodată, trebuie să oferim victimelor opțiuni multiple de sprijin atât pe termen scurt cum este și apelul de urgență, precum și variante pe termen mediu și lung. Și aici facem referire la suportul pentru integrarea pe piața forței de muncă"
     Parteneriatul cu A.N.E.S vizează și asigurarea unui pachet minim de servicii pentru cele 4 unități locative de urgență înființate prin proiectul "Start - O viață de calitate în siguranță!", pachet ce vizează aprovizionarea acestor spații cu alimente, produse igienico-sanitare și servicii de consiliere psihologică. Violenţa domestică este un fenomen cu caracter continuu, ciclic, care crește în timp ca frecvenţă și severitate și care are efecte devastatoare pe termen lung asupra copiilor - victime sau martori.
    În plus, cele două entități vor lua măsuri concrete care să susțină integrarea pe piața forței de muncă a victimelor violenței în familie, prin angajarea acestora în rețeaua de magazine Carrefour.
   Acestea vizează promovarea numărului de urgență dedicat victimelor violenței domestice, suport în integrarea victimelor pe piața muncii, dar și un pachet minim de servicii pentru cele 4 unități locative gestionate de A.N.E.S.
   Astfel, Carrefour România se angajează să sprijine promovarea numărului de urgență, apelabil gratuit la 0800 500 333, de către victimele violenței domestice pentru sesizări.
   Violenţa domestică este un fenomen cu caracter continuu, ciclic, care crește în timp ca frecvenţă și severitate și care are efecte devastatoare pe termen lung asupra copiilor - victime sau martori. 
                                                                                                                                                             sursa:  Carrefour Romania

joi, 3 martie 2016

Convenția de la Istanbul privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor a fost ratificată

#RupeTacerea‬ ‪#Ratificare‬ ‪#ConventiaDeLaIstambul‬ ‪#ComunicatDePresa‬ ‪#StartOViataDeCalitateInSiguranta‬ ‪#Dambovita
  
Comunicat de presă


Convenția de la Istanbul privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor a fost ratificată



   Ratificarea Convenţiei de la Istanbul constituie pentru țara noastră o certitudine a continuării eforturilor, la nivel guvernamental, pentru  prevenirea şi combaterea fenomenului violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice.
   Ne aflăm în prezența unui tratat care cuprinde aproape exhaustiv toate măsurile necesare pentru: elaborarea unor politici integrate, prevenirea violenței domestice și a violenței împotriva femeilor, protecția victimelor și martorilor la acest tip de violență și, în mod necesar, sancționarea agresorilor.
Forța acestei convenții transcede legislația în materie penală, în materie civilă, și inclusiv administrativă, reprezentând un punct unic de convergență pentru toate aceste regimuri juridice diferite.
   Dincolo de prevederile legale, spiritul legii transmite un mesaj important: fiecare nou proces de ratificare de către state suverane generează o consolidare a drepturilor inviolabile ale femeilor și reprezintă încă un pas înainte către o schimbare pozitivă și reală.
   Expresia cea mai pronunțată a dezechilibrului de putere dintre femei și bărbați este reprezentată de violența împotriva femeilor, care este atât o încălcare a drepturilor omului și un obstacol major în calea egalității de gen.
   Ziua de 29 februarie 2016 reprezintă pentru România un moment istoric, momentul în care Proiectul de lege pentru ratificarea Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, adoptată la Istanbul, la 11 mai 2011, a primit voturile majorității membrilor Senatului României.
   În toate discuțiile purtate cu reprezentanți ai societății civile, distinși parlamentari, reputați specialiști în domeniu, s-a afirmat o unanimă opinie de susținerea a ratificării Convenției, acest fapt evidențiind convingerea fermă a tuturor că acest instrument juridic internațional va contribui în mod real la înregistrarea unor progrese atât în plan legislativ și instituțional în domeniul prevenirii și combaterii violenței.
   În ceea ce privește rolul Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați cu privire la ratificarea și implementarea Convenției, putem spune că au fost deja realizați câțiva pași importanți chiar înainte de momentul ratificării:
  Măsuri care au fost implementate prin Proiectului "START - o viață de calitate în siguranță"!" POSDRU/170/6.3/S/146738 SMIS 56367:
                   - funcționarea unui call-center pentru victimele violenței domestice - numar unic gratuit 0800 500 333, operațional 24h/24h, 7 zile din 7 (Articolul 24 din Convenție prevede înființarea unei Linii telefonice de urgenţă); 
                   - Sistem Integrat de Raportare si Management pentru egalitate de șanse și violența în familie (SIRMES)- (Articolul 11 din Convenție  – Colectarea datelor şi cercetarea); 
                   - formarea unui număr de 1100 experți în egalitate de șanse și a 4000 de tehnicieni în egalitate de șanse (Articolul 15 din Convenție – Formarea profesioniştilor); 
                   - crearea de locuințe protejate de urgență pentru victimele violenței in familie – 4 unități locative (art. Articolul 20 – Servicii de asistenţă general). 

   Pe lângă aceste inițiative, ANES a elaborat un pachet de acte normative importante pentru domeniile sale de competență, care asigură o parte din cadrul necesar pentru armonizarea cu prevederile Convenției: 
                   1. proiect de Hotărâre pentru aprobarea programelor de interes național în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați  și violenței în familie pentru perioada 2016-2018; 
                   2. proiect de Ordin privind aprobarea standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate prevenirii și combaterii violenței în familie; 
                   3. proiect de Hotărâre privind aprobarea standardelor minime de cost pentru serviciile sociale și a nivelului venitului lunar pe membru de familie în baza căruia se stabilește contribuția lunară de întreținere datorată de către susținătorii legali ai persoanelor vârstnice din centrele rezidențiale; 
                   4. proiect de Hotărâre pentru modificarea și completarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 118/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale; 
                   5. proiect de Hotărâre privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi.
   Toate aceste măsuri concrete se justifică tocmai prin faptul că actele de violența au provocat moartea mai multor femei decât cancerul.

                                                sursa: Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale