joi, 17 septembrie 2015

Protocol între instituţii în sprijinul persoanelor afectate de violenţa domestică



Ţinând cont de iniţiativa Departamentului pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi, ca structură de specialitate a administrației publice centrale, în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale şi Persoanelor Vârstnice, luând în considerare principiul respectării demnităţii umane, al confidenţialităţii, al nediscriminării şi egalităţii de şanse, principiul celerităţii şi principiul practicii uniforme, reafirmând principiul legalităţii în raporturile dintre autorităţi, instituit de actele normative care le reglementează competenţele şi ţinând cont de prevederile actelor normative din domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie şi egalităţii de şanse și ca urmare a unor întâlniri și dezbateri începute în luna iunie 2015, grupul experților ,,Start – O viață de calitate în siguranță!” din județul Dâmbovița, dorește să anunțe oficial pe această cale, că în săptămâna 14 – 18 septembrie a.c., s-a semnat protocolul de colaborare dintre Departamentul de Egalitate de Sanse între Femei și Bărbați (DEFSB) și:
– Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Dâmbovița, prin amabilitatea Doamnei Director General – Ing. Cristiana Bucur.
– Direcția de Asistență Socială (DAS) Târgovişte, prin amabilitatea Doamnei Director General –            Delia Stănescu.
Prezentele protocoale se constituie în scopul asigurării cadrului de colaborare între cele două părţi (DEFSB – DGASPC Dâmbovița; DEFSB – DAS Târgovişte) în scopul prevenirii, combaterii, intervenţiei, monitorizării şi raportării cazurilor de violenţă domestică.

sursa:

DEFSB a încheiat protocol de colaborare cu DAS Târgovişte




DEFSB a încheiat protocol de colaborare cu DAS Târgovişte

  Ţinând cont de iniţiativa Departamentului pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi, ca structură de specialitate a administrației publice centrale, în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale şi Persoanelor Vârstnice, luând în considerare principiul respectării demnităţii umane, al confidenţialităţii, al nediscriminării şi egalităţii de şanse, principiul celerităţii şi principiul practicii uniforme, reafirmând principiul legalităţii în raporturile dintre autorităţi, instituit de actele normative care le reglementează competenţele şi ţinând cont de prevederile actelor normative din domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie şi egalităţii de şanse și ca urmare a unor întâlniri și dezbateri începute în luna iunie 2015, grupul experților ,,Start – O viață de calitate în siguranță!” din județul Dâmbovița, dorește să anunțe oficial pe această cale, că ieri 15 septembrie a.c., s-a semnat protocolul de colaborare dintre Departamentul de Egalitate de Sanse între Femei și Bărbați (#DEFSB) și:
- Direcția de Asistență Socială (#DAS) Târgovişte, prin amabilitatea Doamnei Director General - Delia Stănescu.
Prezentul protocol se constituie în scopul asigurării cadrului de colaborare între cele două părţi (#DEFSB și #DAS Târgovişte) în scopul prevenirii, combaterii, intervenţiei, monitorizării şi raportării cazurilor de violenţă domestică.